faceţi căutări

sâmbătă, 5 martie 2011

Și chestii legate de nebunii....

Cum de ceva timp încoace nu am mai citit un ziar sau să mă uite la TV(asta nici nu se pune problema, că în cămin nu avem și nici nu se simte lipsa)ca să mă țin la curent cu ce se mai întâmplă în amărâta asta de țară, am deschis în seara asta un site de ziare românești, să nu dau nume. La secțiunea actualitate ce găsești, eu unul gândindu-mă că voi găsi știri legate de economie și sport, sau cel puțin ceva de interes, am descoperit că se află știre despre povestea faimosului cuplu de la noi, pe care cu toții îl știți. Ca o mică paranteză, de azi am hotărât sa numai dau nume, decât al persoanelor foarte apropiate. Bun, să continuăm.
Cum, asta e actualitate? Mă ajută în vre-un fel o informație cum mama își bate copilul sau că custodia copilului până la sentința finală nu va fi în favoarea mamei? Sunt chiar curios câtă lume citește articole de genul acesta și mă gândeam că în felul acesta se vede și cultura acestei națiuni. E trist ce se întâmplă în micuța noastră țărișoară, dar ce am ales, avem. Trist, dar adevărat și dureros. Sper ca până la urmă să ne trezim și noi ca națiune, să schimbăm țara asta în bine, dar se pare că este în zadar. Asta e România și cetățenii suntem noi, care mai de care mai "înțelepți" și nepăsători.
Și cu toate astea lumea se plânge că nu are una, alta, dar mașini luxoase sunt mai la tot colțul, telefoane de telfoane și îmbrăcăminte din Mall, la greu. Localuri pline ochi, cam seară de seară, da' romănul n-are bani. Fals! Nu știe pe ce să-i mai cheltuiască. Sper ca generația din care fac parte și cea care vine după mine să reușească să schimbe țara în mai bine, dar dacă nu acordăm credibilitate tinerilor și lăsăm tot oameni bătrâni să ne conducă nu ajungem nici unde.
Punct și mâine e o zi!

Până la postarea viitoare:

"Succesuri" multe ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu